Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Istoric

O scurta monografie si cateva personalitati locale:

În anul 1782 comuna are 217 familii, în anul 1839 comuna are 1799 ortodocşi, 4 catolici = 1803 locuitori, în anul 1843 are 1391 ortodocşi, în anul 1851 are 1799 locuitori, în anul 1863 are 1656 locuitori, în anul 1890 are 3 maghiari, 7 germani, 1804 români, 16 alţii = 1830 locuitori, în anul 1900 comuna are 1789 locuitori, în anul 1910 are 1785 locuitori, în anul 1930 are 1643 români, 3 maghiari, 15 germani, 4 alţii = 1665 locuitori. Se află în judeţul Caraş, plasa Oraviţa, în vecinătatea comunelor Nicolinţ, Petrilova, Macovişte, Răcăşdia.
După tradiţie comuna înainte cu sute de ani a fost aşezată pe locul numit Ogaşul Satului, unde se pot şi azi vedea diferite resturi de cămine. În însemnările lui Marsigli din 1690-1700 Csukitz, se află în districtul Palanca. Conscripţia din anul 1717 dă comuna Zukisch cu 50 case în districtul Palanca. În harta lui Mercy din 1723 este Czukich. În harta oficială din 1761 Csukiz este în districtul Palanca Nouă. Harta lui Griselini din 1776׃ Gukisch. Korabinszky׃ Csukiş (Kschukisch) în districtul Palanca la o milă de la Biserica Albă şi ¾ milă de la Oraviţa. Vályi׃ Ciuchits în comitatul Caraş.
N. Ilieşiu – Monografia istorică a Banatului 93

Fényes Elek׃ Ciuchici comună valahă la 2 ore de la Oraviţa, având 4 catolici, 1799 ortodocşi. Are păduri frumoase. Lanuri׃ Padina Mozgovştilor, Poieni, Ponoave, Seleuş, Gai, Padina Lucii, Gros, Ogaşul Mic, Pana lui Cioară. Pâraie: Vicinic, Răcăşdia, Nicolinţ, Petrilova. Dealuri: Dealu Petrilei, Dealu Crac, Culmea Petrilei.

În anul 1781 învăţător confesional român în Ciuchici, este Jivan Nestorovici, care îndeplinea şi serviciul de cantor bisericesc, având un salar anual de 40 de florini şi locuinţă într-o chilie de la şcoală. Şematismul greco-neuniţilor de la Buda din 1843, arată ca parohi în Ciuchici pe Filip Linţa, George Păunovici, învăţător Iosif Linţa. Matricolele datează din 1794.
Numărul ortodocşilor 1391, al perechilor căsătorite 501, al elevilor 60.
Actuala biserică datează 1871. Locul unde a fost vechea biserică clădire a bisericii este însemnată printr-o cruce de piatră.
Comuna a avut un cor bisericesc înfiinţat în anul 1887 de către învăţătorul Jivan Belcea. Belcea conduce corul până la 1910 când conducerea o ia preotul Emanuil Ciulei, până la izbucnirea primului război mondial. După război se transformă în Societatea de lectură Mihail Eminescu. În anul 1913 s-a întemeiat pe bază de cooperaţie Banca Speranţa. Populaţia comunei e cunoscută pentru vrednicia şi sârguinţa cu care îşi îndeplineşte munca. Încă din timpuri vechi e obiceiul ca clopotele de la biserică să sune scularea în timp de vară la ora 2 noaptea, iar timp de iarnă la 4 dimineaţa. La sunetul clopotului vrednicii ţărani pe întuneric vara se strecoară la ţarină la munca câmpului, iar iarna îngrijesc vitele, ori se ocupă din noapte cu îndeletniciri casnice. Rezultatul acestei vrednicii e că deşi comuna are relativ cel mai puţin pământ arabil faţă de comunele din împrejurime, le-a întrecut pe acestea în bunăstare şi cultură.

Notar comunal în timpul războiului a fost Adolf Dobrov, bulgar renegat. A depus o râvnă deosebită şi fără nici o milă în opera de asuprire a populaţiei româneşti. La finele războiului fuge din comună.

Voluntari în armata română au fost: Iosif Radu, Ioan Drăgoiu, Ioan Brinzei, George Brînzei, Ilie Radu proveniţi din captivitatea italiană iar Ioan Bichelea din cea română. În cursul războiului 1914-1918 pentru sentimentele sale româneşti a fost închis Dr. Emanuil Ciulei la Seghedin. La Seghedin stă patru luni, iar după eliberare este pus sub pază politică sub care rămâne până la finele războiului. Garda naţională înfiinţată îndată la finele războiului a păstrat ordinea în comună. Comandantul gărzii a fost inginerul Iosif Radoslav.
94 N. Ilieşiu – Monografia istorică a Banatului

La adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 iau parte Emanuil Ciulei, Nicolae Lighezan şi George Balota. În timpul ocupaţiunii sârbe Emanuil Ciulei este internat la Belgrad şi numai după mai multe peripeţii este lăsat liber. Reîntors acasă şicanele zilnice îl determină să se refugieze în zona de ocupaţie română.

Ultima actualizare: 14:31 | 20.09.2022

Sari la conținut